Postări

Invinge frica! Esti mai puternic decat crezi!

Imagine
Motivul numărul 1 care te oprește din a-ți îndeplini visele este teama. TEAMA DE A GREȘI. Dar ar trebui sa stii că adevăratul succes trece prin eșecuri. E normal, e uman să greșești, toți greșim în “n” situații de-a lungul vieții. Și eu am făcut multe greșeli. Greșeli care au dus la spulberarea visului de a fi propriul meu șef și a avea veniturile necesare pentru a mă bucura de cat mai multe lucruri materiale. Greșeli care m-au măcinat timp de un an de zile. Până într-o zi când… Am luat decizia de a scrie despre ele. Am pus pe hârtie întreaga poveste a business-ului, de la stadiul de idee, la implementare; de la evidențierea greșelilor făcute, la lucrurile atât de utile pe care le-am învățat în acea perioadă. În acest ebook " O idee si multa sare " îți ofer un altfel de poveste. Nu este un ghid cu dos and don’ts. Este o poveste reală, a unui cuplu aflat la început de drum, cu emoții și dorințe ca și tine. Care a jucat totul pe o singură carte. Carte care n-a fost câștigătoare

Jurnal de antreprenor

Imagine
" Primii clienți au fost câteva mămici cu copii, foarte încântate, copiii erau fericiți că au venit la “nisip”, “e ca la plaja, mami”, a strigat fericit unul din pici. Emoțiile noastre nu pot fi descrise în cuvinte, ne priveam în ochi și  mândri de rezultat, oamenilor le placea, ne-au făcut complimente, au zis că abia așteaptă să revină. Ce poate fi mai frumos decât să vezi fericirea din ochii copiilor și relaxarea părinților. Acum au un loc, aproape de casă, unde pot respira un aer curat în toată poluarea și praful care ne înconjoară zilnic. Primele trei zile de intrare gratuită au fost peste așteptări, clienții veneau, își făceau ședințele de 45 min de haloterapie și plecau încântați și cu promisiunea că vor reveni. Noi eram cei mai fericiți obosiți oameni de pe pământ. Efortul nostru era răsplătit. Oamenii vor reveni, așa au zis, ne-au lăsat review-uri minunate pe Facebook."  sursa: ebook " O idee si multa sare " de Andreea T. Niculae Poti descarca ebook-ul compl

Jurnalul unei calatorii in Maroc

Imagine
"Maroc a însemnat o experiență minunată, care merită trăita măcar o dată în viață, dar care nu este pentru toată lumea. Aici te vei simți bine și  vei aprecia locurile și oamenii la adevărată lor valoare doar dacă mergi cu inima deschisă, fară așteptări, dacă nu te deranjează mirosul de gunoi de pe străzi, măgarul care merge lângă tine prin medina, oamenii desculți de pe străzi, miliția cu mitraliera, femeile ale căror ochi abia li se văd, sau bărbații care nu întorc capul după europence, ci își văd liniștiți de ceaiul lor de mentă și rugăciunile de la ore fixe. Dacă n-ai nicio problemă în a da patul aranjat perfect dintr-un hotel scump pe un pat modest, cu o lenjerie simplă, nu tocmai bine călcată și apretată, dar curată. Este o țară a contrastelor în care găsești de toate. Am văzut și luxul în palatele regelui, dar și mizeria și  sărăcia lucie din orașele mici. " sursa: ebook O idee si multa sare Poti descarca ebook-ul complet AICI  

O idee si multa sare

Imagine
Ce faci atunci cand incolteste in mintea si sufletul tau o idee? O idee despre care crezi ca este mareata, ca va schimba lumea, sau macar comunitatea in care locuiesti! Cei mai multi o abandoneaza inainte sa o analizeze, sau macar sa faca un mic efort in a incerca sa o puna in practica. La polul opus, sunt cei care risca totul pentru o singura carte. Oare care este mai castigat? Sau se poate vorbi de vreun castig aici? Da, de acord, cei mai echilibrati, cei care analizeaza, care testeaza sunt mai castigati, sau cel putin risca mult mai putin.  Noi am fost undeva la mijloc, sau, ca sa fiu foarte sincera, poate ca balanta inclina spre a -2 a categorie: totul sau nimic. Am analizat, ne-am informat si in final am luat hotararea sa nu lasam ideea la stadiul de vis, ci am facut tot ce am putut sa o implementam. Astfel in cateva saptamani am putut face tot procesul de la idee la implementare si ne-am bucurat de primii clienti. " O idee si multa sare" este un ebook cu de toate: cu o

Sunt mama si sustin WAHN

Imagine
DA. Sunt mama si am ales sa lucrez si de acasa, de langa puiul meu mic.  DA. Se poate lucra si de acasa. Nu e usor, nu e accesibil, Dar este minunat sa-mi vezi puiul si sa-l strang in brate in orice moment are si am nevoie. Comunitatea WORK AT HOME MOMS ROMANIA este locul in care gasesc raspuns la orice intrebare, gasesc orice produs de care am nevoie faurit de mainile pricepute ale unei mamici fericite. Mii de mamici se sprijina intre ele si isi aduc contributia intr-o comunitate focusata pe dezvoltare reciproca si pe ajutor neconditionat. Felicitari dragi mamici ca alegeti sa fiti intr-o comunitate atat de frumoasa.

"Start from home" – o invitație captivantă de a descoperi și practica meserii și meșteșuguri!

Imagine
"Start from home" – o invitație captivantă de a descoperi și practica meserii și meșteșuguri! Asociația Work At Home Moms propune un număr de 102 kituri de lucru, mamelor din segment vulnerabil, familii monoparentale, fără venituri, cu venituri mici, cu mai mult de doi copii, Proiectul „ Start from home ”, finanțat de programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow, pornește de la nevoia de a atenua impactul la nivel social și economic pe care îl resimt atât familiile, cât și afacerile mici în contextul pandemiei, și de a asigura activități practice legate de terapia prin artă familiilor afectate de presiunea emoțională a izolării. Campania are și rolul de a stimula activitățile de tip Do It Yourself în vederea împlinirii misiunii WAHM. Kiturile sunt propuse și realizate alături de mamele antreprenoare din comunitatea WAHM: impaslit, țesut, realizat bijuterii sau tablouri cu licheni, cusut, creativ, modelaj, făurit figurine de ip

De ce sunt speciale tavernele grecesti?

Imagine
Grecii isi descriu tavernele ca fiind locul lor de relaxare, fara bibelouri si cu mancare simpla "de cartier". Aici se intalneau in pauzele de pranz si mancau impreuna comandand platouri din care se serveau singuri cu tacamuri sau chiar cu mana. Grecul iubeste sa stea la taverna, sa-si inceapa ziua cu o cafea privind oamenii care trec pe strada, iubeste ritualul de a manca unii in compania celorlalti, de a imparti mancarea. Caracteristica principala a tavernelor, mai ales in localitatile mai mici, sau pe insule, o constituie ingredientele proaspete, cultivate in propriile gradini. In Zakinthos am avut placerea sa mananc la o taverna micuta, cu doar cateva mese, in care preparatele erau din ingrediente din gradina proprie. Gustul banalei salate grecesti sau a sosului Tzatziki era minunat, simteai mirosul si gustul copilariei de la bunicii din Romania. Orice turist care ajunge in Grecia mananca macar o data la taverna si se indragosteste iremediabil de preparatele lor, de atmos