Postări

Se afișează postări cu eticheta business

Invinge frica! Esti mai puternic decat crezi!

Imagine
Motivul numărul 1 care te oprește din a-ți îndeplini visele este teama. TEAMA DE A GREȘI. Dar ar trebui sa stii că adevăratul succes trece prin eșecuri. E normal, e uman să greșești, toți greșim în “n” situații de-a lungul vieții. Și eu am făcut multe greșeli. Greșeli care au dus la spulberarea visului de a fi propriul meu șef și a avea veniturile necesare pentru a mă bucura de cat mai multe lucruri materiale. Greșeli care m-au măcinat timp de un an de zile. Până într-o zi când… Am luat decizia de a scrie despre ele. Am pus pe hârtie întreaga poveste a business-ului, de la stadiul de idee, la implementare; de la evidențierea greșelilor făcute, la lucrurile atât de utile pe care le-am învățat în acea perioadă. În acest ebook " O idee si multa sare " îți ofer un altfel de poveste. Nu este un ghid cu dos and don’ts. Este o poveste reală, a unui cuplu aflat la început de drum, cu emoții și dorințe ca și tine. Care a jucat totul pe o singură carte. Carte care n-a fost câștigătoare

Jurnal de antreprenor

Imagine
" Primii clienți au fost câteva mămici cu copii, foarte încântate, copiii erau fericiți că au venit la “nisip”, “e ca la plaja, mami”, a strigat fericit unul din pici. Emoțiile noastre nu pot fi descrise în cuvinte, ne priveam în ochi și  mândri de rezultat, oamenilor le placea, ne-au făcut complimente, au zis că abia așteaptă să revină. Ce poate fi mai frumos decât să vezi fericirea din ochii copiilor și relaxarea părinților. Acum au un loc, aproape de casă, unde pot respira un aer curat în toată poluarea și praful care ne înconjoară zilnic. Primele trei zile de intrare gratuită au fost peste așteptări, clienții veneau, își făceau ședințele de 45 min de haloterapie și plecau încântați și cu promisiunea că vor reveni. Noi eram cei mai fericiți obosiți oameni de pe pământ. Efortul nostru era răsplătit. Oamenii vor reveni, așa au zis, ne-au lăsat review-uri minunate pe Facebook."  sursa: ebook " O idee si multa sare " de Andreea T. Niculae Poti descarca ebook-ul compl

O idee si multa sare

Imagine
Ce faci atunci cand incolteste in mintea si sufletul tau o idee? O idee despre care crezi ca este mareata, ca va schimba lumea, sau macar comunitatea in care locuiesti! Cei mai multi o abandoneaza inainte sa o analizeze, sau macar sa faca un mic efort in a incerca sa o puna in practica. La polul opus, sunt cei care risca totul pentru o singura carte. Oare care este mai castigat? Sau se poate vorbi de vreun castig aici? Da, de acord, cei mai echilibrati, cei care analizeaza, care testeaza sunt mai castigati, sau cel putin risca mult mai putin.  Noi am fost undeva la mijloc, sau, ca sa fiu foarte sincera, poate ca balanta inclina spre a -2 a categorie: totul sau nimic. Am analizat, ne-am informat si in final am luat hotararea sa nu lasam ideea la stadiul de vis, ci am facut tot ce am putut sa o implementam. Astfel in cateva saptamani am putut face tot procesul de la idee la implementare si ne-am bucurat de primii clienti. " O idee si multa sare" este un ebook cu de toate: cu o

Un vis...un business...un faliment (part 2)

Imagine
[...] Cum nu aveam niciun ban strâns am decis să  optăm pentru accesarea de fonduri nerambursabile, faimosul program StartUp Nation, început în 2017, și  continuat și în 2018. În 2017 a fost un total haos, organizatorii nu știau exact ce documentație să solicite la implementare, câștigătorii proiectelor nu dormeau nopțile încercând să  livreze rapoartele și datele cerute, de multe ori solicitările fiind fară nicio noimă. Dar, în 2018, ne-am imaginat că sigur acum toată lumea știa exact ce are de făcut, așa că pentru noi era alegerea perfectă.   Care este pasul 1? Căutarea unei firme de consultanță care să ne facă proiectul. Nu oricine poate face un proiect așa de amplu cu o legislație stufoasă, așa că alegem varianta cea mai sigură: firmă de consultanță. Am găsit o firmă de top, care bineînțeles că nu făcea proiectul pe ochi frumoși. Acum începe aventura noastră: credit la bancă pentru proiect. Nu era tocmai de dorit, dar, în continuare credeam că este varianta câștigătoare. Înființam