Scoala si Gradinita Explore 100

Astazi este despre Andrada Militaru, o femeie deosebita din Comunitatea WAHM (Work at Home Moms Romania), mama si sotie fericita, jurnalist si profesor pentru invatamantul primar si prescolar, mereu in cautare de raspunsuri, fondator pasionat al Scolii si Gradinitei Explore 100




Eu cred…

 

Eu cred in copiii prezentului, magici si plini de potential, curiosi si extrem de inteligenti, chiar incomozi pentru adultii din jur, dar puternici si rebeli, copiii care salveaza natura, animalele si atrag atentia celor din jur cand arunca hartii pe jos, care fac conexiuni rapid si au inteles ca totul e conectat in lumea asta, ca pot alege ce sa invete si atunci cand aleg, sa o faca cu pasiune, copiii care stiu unde sa caute o informatie si ce sa faca cu ea, care stapanesc cu maiestrie tehnologia dar pot, in acelasi timp, sa devoreze si volumele lui Harry Potter intinsi pe iarba, copiii care se plictisesc si apoi inventeaza ceva, rad, plang, dau gres, merg mai departe, sunt creativi si artisti de la cele mai mici varste, copiii care au argumente, pun intrebari si sunt responsabili pentru alegerile facute.

 

Eu cred in parintii ce isi cresc copiii cu curaj si un strop de nebunie, parintii care vor altceva pentru copiii lor si nu mai cred ca “merge si asa”, care nu accepta sistemul care aseaza copiii in linie si ii reduce la tacere pentru ca acesti parinti stiu ca ai lor copii au aripi si trebuie sa zboare, sa se inalte, sa indrazneasca si nu sa se tarasca, au incredere in copiii lor si in capacitatea acestora de a alege si a spune si NU, parintii pentru care conteaza ce vor, ce pot si ce viseaza copiii si ii sustin pe drumul lor, si care ii cresc invatandu-i sa fie OAMENI si sa faca bine in jur, parintii care citesc carti de parenting, merg la conferinte, asculta ce spun cei din jur, dar aleg pentru copiii lor ce simt ei ca e mai bine pentru ca au inteles ca darul cel mai de pret pe care il pot oferi copiilor este prezenta activa in viata lor si conectarea cu acestia.

 

Eu cred in profesorii reflexivi si cercetatori, care sparg tiparele si nu se supun unui sistem educational pagubit de substanta, paralizat si plin de balast, in profesorii creativi care invata zilnic de la copii si alaturi de ei, care stiu sa asculte si sa vada copiii, profesorii care nu stiu toate raspunsurile la intrebari si recunosc cand gresesc, care imbratiseaza aceasta profesie, nu pentru programul scurt si vacanta mare, ci pentru cat e de greu si provocator si inaltator in acelasi timp, pentru ca ei chiar vor sa produca o schimbare in educatie, profesorii care nu au nevoie de o clasa cu banci, catedra, note, teme, reguli stricte si maini ridicate pentru a vorbi si gandi si pot facilita invatarea in orice situatie, clasa sau padure, inspirandu-i pe copii si trezind in ei abilitatea de a reflecta si dorinta de a invata pe tot parcursul vietii.

 

Eu cred intr-un sistem educational bazat pe nevoile si curiozitatile copiilor, un sistem care ii respecta pentru cine sunt ei, pentru pasiunile si visele lor, un sistem care nu ii invata pe copii mecanisme rigide a a citi, scrie sau memora, ci ii invata sa iubeasca sa citeasca si sa scrie, pentru ca asa vor descoperi misterele acestei lumi, care tine cont de inteligentele multiple ale copiilor si de faptul ca ei nu pot fi si nici nu trebuie sa fie buni la toate, un sistem care nu se raporteaza la cum vor fi copiii maine, ci considera important cum sunt ei astazi, un sistem care ii invata pe copii ce este prietenia si empatia si care recunoaste ca invatarea autentica se produce natural, un sistem care se schimba, se imbunatateste, se reinventeaza in functie de copiii prezentului pentru ca acest sistem a inteles ca ei, copiii nostri minunati, sunt cetatenii de maine si adevaratii CHANGE MAKERS.

 

 


Va invit, cu mare drag, sa vizitati link-urile de mai jos pentru a descoperi mai multe despre acest proiect minunat Explore100. Este sistemul educational care ar trebui sa fie prezent in toate unitatile noastre de invatamant. 

www.explore100.ro

https://www.facebook.com/Explore100Plus/

https://www.facebook.com/scoalaexplore100/

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

6 efecte ale kilogramelor in plus

Ghid de nutritie si stil de viata sanatos

Mamele singure au superputeri! Campanie de strangere de fonduri!